Scurt istoric al localității
Localitatea Tăuții de Sus este consemnata pentru prima data în anul 1336 ca posesiune a familiei Gerod care a vândut-o în anul 1406 primăriei orașului Baia Mare. În anul 1687 a trecut în folosul „Ordinului Minoriților” iar în anul 1691 împăratul Austriei, Leopold I, a dăruit Tăuții de Sus „cu dijma vinului și cu moara călugărilor iezuiți”, pentru ca apoi să intre din nou în posesia minoriților care au pus stăpânire pe pământurile localnicilor, obligându-i să lucreze ca iobagi.
Denumirea localității apare într-un document oficial în anul 1336 sub numele Tejfeles Totfalu adică Tăuții Smântânoși, deoarece localnicii se ocupau cu creșterea animalelor și alimentau orașul Baia Mare cu caș dulce și smântână.
În mijlocul localității este o biserică fără turn, construită în stil gotic la începutul secolului al XV–lea.
Se mai semnalează prin 1605 o biserică românească cu școală, care nu se mai păstrează. Pe locul ei se înalță o biserică care deține importante documente de arhivă:
– Mărturii strămoșești – editat la Satu Mare în 1938;
– Ceaslovul – tipărit la Iași 1778Ș
– Penticostarul – tipărit la Blaj.
Amintirea lui Pintea se păstrează prin legendele care circulă oral și prin „piatra lui Pintea”, așezată de vestitul haiduc pentru a delimita hotarul dintre Tăuții de Sus și Baia Sprie.
Prima conferință electorală a lui Vasile Lucaciu, a fost convocată la 9 iunie 1877 în comuna Tăuții de Sus, mărturie fiind o masă în care „Leul de la Șișești” a cioplit două inimi, care semnifică legătura de rudenie cu învățătorul Pop Ștefan.
Așa cum reiese din documentele vremii, locuitorii se ocupau cu creșterea vitelor, viticultura, pomicultura și mai puțin cu cultivarea cerealelor .
Din secolele XVIII-XIX locuitorii încep să se ocupe cu cărăușia, cerută de dezvoltarea mineritului și prelucrarea minereurilor complexe.
O dată cu dezvoltarea mineritului, majoritatea locuitorilor vor lucra la exploatările miniere din apropiere: Baia Sprie, Şuior, Herja, Flotația Centrală sau în întreprinderile din localitate: SIL care produce produse semifinite din lemn, Autobaza de călători.
Istoria școlii noastre
Învățământul a cunoscut o dezvoltare continuă, dispunând astăzi de o bază materială adecvată.
Făcând un scurt istoric în această direcție am aflat că în anul 1605 a existat o școală românească pe lângă biserică, despre care nu se vorbește decât din anul 1948. Școala nu dispune de documente din această perioadă, dar începând cu anul 1886 – 1887 se păstrează un registru matricol editat la Gherla.
În anul 1889 s-a construit un local nou de școală care s-a păstrat până în 2003, unde a funcționat școala și apoi grădinița.
În anul 1959 s-a construit un nou local de școala unde se desfășoară și azi cursurile. Școala dispune de 8 săli de clasă, o sală de sport, sală profesorală, direcțiune, secretariat, bibliotecă și un laborator de informatică dotat cu 10 calculatoare.
În anul 1999 s-au sărbătorit 40 ani de existenta a școlii, prilej cu care școala a primit numele prozatorului Ioan Slavici.
Înainte de reforma învățământului, în 1948 școala funcționa cu 2 învățători, la 143 elevi.
Anul școlar 1961-1962 este primul an când elevii sunt cuprinși în ciclul complet al școlii de 7 ani, numărul lor fiind de 262 elevi de 6 învățători și 5 profesori. Din 1964 – 1965 se trece la învățământul obligatoriu de 8 ani.
Grădinița la 01.04.2001 a fost arondată conducerii Școlii cu clasele I-VIII Ioan Slavici și funcționează cu un număr de 58 copii și 4 educatoare titulare.
Începând cu 1 septembrie 2003, grădinița s-a mutat într-un local nou. În prezent Grădinița cu program normal Tăuții de Sus este structură a Școlii Gimnaziale „Ioan Slavici”, Tăuții de Sus. O altă structură este și fosta școală de la Satu Nou de Sus, cu grădinița aferentă.
Școala Gimnaziala Ioan Slavici Tăuții de Sus se organizează și funcționează pe baza principiilor stabilite în conformitate cu Legea Educației Naționale 1/2011 cu modificările și completările ulterioare.
Conducerea școlii își fundamentează deciziile pe dialog și consultare, promovând participarea părinților la viața școlii, respectând dreptul de opinie al elevului și asigurând transparența deciziilor și a rezultatelor printr-o comunicare periodică, adecvata a acestora. Școala are învățământ preșcolar program normal, preșcolar program prelungit, primar și secundar inferior.
Școala este acreditată să funcționeze conform Legii 87/2003 și OUG 75/2005 și face parte din rețeaua școlară națională. Școala a dobândit personalitate juridică în conformitatea cu legislația în vigoare.